Conştientizarea emoţiilor în relaţia părinte/educator și copil

Rolul de părinte sau educator oferă mari satisfacţii, dar şi confruntarea cu situaţii care par fără ieşire din cauza  emoţiilor intense manifestate atât de copil, cât şi de adult.

De cele mai multe ori, părinţii sau educatorii se adresează unui specialist prezentând simptomele copilului ca şi cum acestea ar fi manifestări izolate. Manifestări desprinse de relaţiile pe care părintele sau educatorul le au cu acel copil.

M-am decis să scriu acest articol pentru a clarifica puţin rolul conştientizării emoţiilor trăite de către ambii protagonişti.

Cum se construiește încrederea?

Atunci când vorbim despre încredere, ne referim la existenţa unor interacţiuni repetate în cadrul cărora fiecare persoană s-a simţit văzută, auzită, înţeleasă, felul unic de a se manifesta fiind primit cu deschidere şi curiozitate.

Ne este dificil uneori, ca părinţi sau educatori, să rămânem curioşi faţă de modalităţile în care copiii aleg să se exprime şi să descopere cum funcţionează lumea. De ce? Pentru că s-ar putea să fi experimentat noi înşine situaţii în care curiozitatea arătată a fost privită cu dezaprobare şi respinsă.

Aşa cum îmi spunea un profesor la cursurile de formare în psihanaliză, emoţia apare în cadrul unei relaţii. Fapt care arată dublul rol al acesteia: de a exprima un anumit lucru despre persoana care o experimentează, dar şi ceva despre interacțiunea în urma căreia apare respectiva emoție.

De ce este importantă conștientizarea emoțiilor copiilor?

Pentru copii, adulţii semnificativi sunt părinţii, întrucât ei sunt priviți ca persoanele care oferă îngrijire. Educatoarea sau profesorul reprezintă persoanele care îi ajută să descifreze şi să înțeleagă realitatea externă și internă.

Emoţiile pe care un copil le experimentează sunt cu atât mai intense cu cât vârsta lui este mai mică. De aceea, lucrul cu copiii mici necesită o pregătire de lungă durată, întrucât intervenţiile inadecvate repetate pot afecta psihicul copilului în mod profund.

În sens larg, emoţiile sunt răspunsuri pe care le simţim în legătură cu ceea ce trăim. Conform unor autori, există 6 emoţii de bază, celelalte fiind un mix al acestora: frică, furie, tristeţe, bucurie, dezgust, uimire.

Recunoaşterea şi denumirea lor ne oferă sentimentul că pot fi înţelese şi, prin urmare, influenţate şi gestionate.

Cum se învață limbajul emoțiilor?

Suferinţa apare atunci când ceea ce simțim nu are o denumire, pare copleşitor şi de neînțeles de către ceilalţi, uneori fiind respinsă cu agresivitate şi violenţă chiar de persoanele pe care le considerăm suportul nostru şi de încredere. Este dificil pentru un copil să înţeleagă ceea ce se întâmplă la nivel emoțional.

În consecință, modalităţile de găsire a unei soluţii pot include retragerea, hiperactivitatea, regresia la un stadiu anterior, manifestarea dependenţei de un adult, boli psihosomatice și multe altele.

Limbajul emoţiilor se învață prin intermediul relaţiilor cu persoanele importante din viața noastră. Mama, tata sau educatoarea pot vorbi despre emoţiile pe care le trăiesc ei înşişi sau despre emoţiile pe care le trăieşte copilul.

Spre exemplu:

  • ,,Am fost tare bucuroasă astăzi pentru că ne-am întâlnit cu prietenii noştri şi pentru că te-am văzut puternic când ai reuşit să te abţii de la a-i arunca obiectele care nu-ţi plăceau.”

  • ,,Sunt tristă pentru că urmează să renunț la locul meu de muncă.”

  • ,,Te simți furios pentru că nu ți-am cumpărat jucăria.”

  • ,,Îți este teamă că mâine s-ar putea să nu-ți amintești poezia.”

Emoțiile negative: cum afectează relațiile cu cei mici

Sunt adulți care încearcă să nu vorbească copilului despre emoțiile negative din teama că s-ar putea ca acesta să le manifeste. La finalul cursului de Inteligență socială și emoțională pentru copii pe care l-am susținut, unul dintre părinți și-a exprimat surprinderea că majoritatea întrebărilor au fost referitoare la emoțiile considerate a fi negative.

Este ca și când am putea considera că dacă nu vorbim despre un lucru, acel lucru nu există. De fapt, cel mai greu ne este atunci când simțim aceste emoții negative. Dar nu identificăm disponibilitatea unei persoane de a ne asculta fără a judeca sau a da sfaturi.

Curs Puterea Voinţei

Triumfă în confruntarea cu tentaţia, tergiversarea şi NEHOTĂRÂREA

Vezi Detalii

Importanța preocupării pentru distingerea și verbalizarea emoțiilor

Aceasta este la fel de importantă ca preocuparea pentru sănătatea fizică a copilului. Intuitiv, nu-i lăsăm pe cei mici afară când este foarte cald sau foarte frig și încercăm să-i protejăm.

Urmând același principiu, este important să-i protejăm și de trăirea unor emoții foarte intense. Indiferent că sunt emoții pozitive sau negative. De puține ori ne gândim să menajăm copilul de o agitație prea mare. De exemplu, cum este cea din marile magazine în apropierea sărbătorilor, întrucât considerăm că acest lucru nu-l va afecta pe copil.

Astfel de întâmplări au loc deoarece nu ne dăm seama de faptul că dacă un anumit context ne va afecta pe noi, ca adulți, atunci sentimentele noastre se vor răsfrânge și asupra relației cu cel mic.

Dacă pe noi ne amețește și irită aglomerația, ce efect poate avea asupra copilului care nu are încă dezvoltate mecanismele de protecție specifice adultului: raționalizare, verbalizare, împărtășire ori relaxare conștientă?

Ce putem face când emoțiile negative persistă

Sunt întrebată de către părinți ce pot face în situația în care manifestările furioase și agresive ale celui mic par de negestionat.

În primul rând, este esențial ca noi să ne dăm seama ce tipuri emoții trăim:

  • de neputință, fiindcă nu înțelegem ce se întâmplă,
  • de furie fiindcă avem senzația că nu ne ascultă și ne face de rușine,
  • de iritare pentru că celălalt părinte nu ne ajută,
  • de teamă că s-ar putea să nu fim părinți buni.

După aceea, este important să folosim cuvinte adecvate trăirilor copilului:

,,Ești furios pentru că am plecat de acasă, ești speriat pentru că nu te poți opri și pentru că m-ai supărat.

Cuvintele au rolul de a arăta că receptăm ceea ce ne comunică copilul prin stările pe care le are. Și că acestea nu întrerup relația cu el, că pot fi depășite împreună și că pot fi înțelese.

Dacă el se manifestă într-o manieră agresivă, este necesar ca părintele să limiteze prin acţiuni pericolul de a-şi face rău. Sau de a-i răni pe cei din jur. Iar ulterior să se folosească de cuvinte pentru a exprima trăirile la nivel emoţional.

Este de evitat în astfel de momente aplicarea pedepselor sau instituirea unor reguli care vor duce la amplificarea conflictului, ci nu la aplanarea lui.

Regulile sunt foarte importante pentru structurarea psihicului copilului. Dar stabilirea lor trebuie făcută când părintele și copilul sunt conectați emoțional unul față de celălalt. Timpul acordat acestei relații este cel care contribuie la constituirea încrederii reciproce.

Conștientizarea emoțiilor: un proces firesc

În cartea ,,Nevoile esenţiale ale copiilor”, autorii T. Berry Brazelton și Stanley Greenspan vorbesc despre disciplină ca fiind al doilea cel mai important lucru de oferit:

,,Dragostea e pe primul loc, dar foarte aproape, în urma ei vine disciplina. Scopul este de a-l învăţa pe copil şi nu de a-l pedepsi… Asta înseamnă ani de învăţare, nu se întâmplă peste noapte.”

În concluzie, conștientizarea emoțiilor trăite ca părinte sau educator, dar și a celor experimentate de copil ne vor ajuta să deslușim mai bine situațiile pe care le experimentăm și să formulăm răspunsuri adecvate.

Asemenea oricărui proces, și acesta va solicita timp și efort și nu va fi întotdeauna ușor. Însă cu perseverență și răbdare, vom reuși să înțelegem mai multe despre cum funcționăm noi și copilul și astfel ne vom simți mai încrezători în rolul nostru de ,,făuritori de oameni”.

Fii la curent cu noutățile