A conduce sau a domina? Încotro ne îndreptăm?

Este o întrebare des întâlnită în rândul persoanelor cu care lucrez: părinți, manageri sau profesori. Exprimată în diverse moduri, această “dilemă” apare în contexte variate. Fie ne dorim să stabilim anumite limite și să ne asigurăm că ele sunt respectate, fie ne dorim să obținem rezultate pe termen lung sau urmărim să acordăm suport ori îndrumare celor din jur.

Îmi propun să explorez în continuare cele două întrebări, fără a avea pretenția de a oferi soluții. Acest articol reprezintă un demers pentru stimularea reflecției, a conștientizării, a  orientării atenției spre persoanele implicate într-o relație și, mai ales, asupra raportului care se creează între cel care conduce și cel care este condus.

Cum definim procesul de conducere?

Conducerea, învățarea, îngrijirea unei persoane nu este o activitate simplă, unidirecțională, ci un mijloc prin care fiecare îl influențează pe celălalt într-un schimb permanent de cuvinte și emoții.

Toți am experimentat această situație indiferent de rolul în care ne aflam – cel/cea care primea sau oferea îndrumare ori îngrijire. Fiecare dintre noi s-a simțit mai bine sau mai puțin bine în funcție de disponibilitatea noastră și a celeilalte persoane de a ne raporta la respectiva relație ca la un element static, ce trebuie respectat, indiferent de consecințe sau ca la un demers continuu.

Cum se desfășoară relația de conducere?

Actul de a educa/conduce/îngriji presupune existența unei persoane mai experimentate, mai pregătite, mai mature care acordă ajutor celui care are nevoie de educație, îndrumare sau îngrijire. Fiecare rol este reglementat de un set de principii morale care au ca scop protejarea aspectelor vulnerabile participanților la acea relație.

Conștientizarea vulnerabilității celuilalt pare o abordare la îndemână, mai ales dacă suntem în poziția celui care conduce, educă ori îngrijește. Dar oare suntem conștienți de propria vulnerabilitate atunci când acordăm ajutor sau suport? Oare nu ne folosim de rolul nostru pentru a arăta că suntem puternici, buni, de încredere și astfel evităm să intrăm în contact cu părți mai puțin plăcute ale noastre?

E nevoie de curaj să răspundem la această întrebare. Nu este simplu şi nici uşor, însă promisiunea ,,adevărul ne va face liberi” e suficient de puternică încât să ne ajute să depăşim primul nivel al cunoaşterii personale. Descoperirea propriilor aspecte negative și limite, mai ales dacă suntem în rolul celui care educă/conduce sau îngrijeşte devine o condiţie pentru exercitarea sănătoasă a rolului.

Singura cale de conştientizare nu este doar psihoterapia. Însă este nevoie ca procesul descoperirii de sine să se realizeze împreună cu o persoană care şi-a conştientizat deja propriile limite, vulnerabilităţi şi elemente neplăcute. Dovada conștientizării de sine nu se face doar prin diplome, declaraţii sau aspecte exterioare, ci prin starea de conţinere emoţională pe care e capabilă respectiva persoană să o manifeste sau nu.

Ce înseamnă stare de conţinere emoţională?

Conținerea emoțională se manifestă uneori printr-o privire blândă, alterori prin cuvinte care transmit înţelegere, respect şi compasiune, prin încheierea şedinţei/întâlnirii la timp, tonul cald al vocii, ascultarea activă ,,fără amintire şi fără dorinţă”, după cum îndeamnă Alfred Bion.

Pe scurt, conținerea emoțională înseamnă combinaţia optimă dintre empatie şi respectarea limitelor, dintre a fi participant într-o relaţie şi a fi conştient de relaţie, dintre a oferi şi a fi deschis pentru a primi.

Care sunt indiciile că suntem în scenariul dominării şi nu în cel al conducerii?

Primele semne sunt stările emoţionale pe care le experimentăm sau le experimentează persoanele cu care suntem într-o relaţie. În consecință, atunci când dominăm, apare sentimentul de superioritate, de a fi speciali, de a fi urmat o şcoală de renume, de a face parte dintr-un grup cunoscut, de a fi unici într-un mod în care nu ţinem cont de individualitatea celuilalt. Astfel, cei asupra cărora ne exercităm influenţa simt frică, nevoia de a se supune şi tendinţa de a se proteja.

În funcţie de gradul lor de vulnerabilitate, se poate manifesta în timp dorinţa de a ne domina ei la rândul lor. Pe termen lung, încrederea se erodează, indiferent de cât de emoţionante ne vor fi intervenţiile sau discursurile.

De aceea, consider că privirea onestă asupra noastră și a tuturor aspectelor pozitive și negative sunt de fapt cele mai puternice instrumente de influenţare şi conducere a celorlalţi. ,,Cunoaşte-te pe tine însuţi” sau ,,Doctore, vindecă-te pe tine însuţi” sunt îndemnuri care nu se vor demoda niciodată şi care, dacă sunt urmate, aduc un nivel superior de înţelepciune în actul conducerii, vindecării, îngrijirii și educării fiecărui participant în parte.

Dominarea celorlalţi poate fi o cale învăţată foarte timpuriu, s-ar putea să fi asigurat supravieţuirea, dar, pe termen lung, produce singurătate, tristeţe și izolare.

Un alt indiciu că am putea fi în scenariul de dominare este senzaţia de artificialitate, superficialitate, rigiditate, lipsă a alternativelor, ca şi cum nu am avea de ales. Uneori, persoanele care suportă această dominare mai puţin sau mai mult voalată se exprimă în felul următor: ,,Nu se poate altfel.” sau „Nu pot să…, pentru că…”.

Curs pentru dezvoltarea echipei tale

Inteligență Socială și Emoțională pentru Manageri

Vezi Detalii

Gânduri de final

Alegerea între a domina sau a conduce, între a ne lăsa dominaţi sau a conştientiza, a crea sau a folosi reţete şi clişeee are consecințe la nivelul stărilor emoţionale pe care le trăim sau creează premisele pentru a fi experimentate.

Îndemnul lui Brene´ Brown ,,Vulnerabilitatea nu înseamnă doar să cunoşti victoria sau înfrângerea, ci să înţelegi că ambele sunt necesare; înseamnă să te implici cu toată fiinţa în ceea ce faci.” e valoros pentru fiecare dintre noi, indiferent de rolul pe care îl avem la un moment dat: cel care conduce sau acceptă să fie condus, cel care predă sau cel care învaţă, cel care acordă îngrijire sau primeşte îngrijire.

 

Fii la curent cu noutățile